Peste 35 de rapoarte monitorizare flota prin GPS - EVO GPS
 
EVO GPS oferă Soluţii extrem de flexibile de monitorizare prin GPS, care includ peste 35 de tipuri de rapoarte, ce pot fi adaptate pentru a se potrivi cerinţelor dumneavoastră specifice.

 

Raport Sumar flotă

Raportul „Sumar flotă” oferă o imagine de ansamblu asupra flotei, afişând durata totală a timpului în mişcare/staţionare, fucţionarii motorului, viteză maximă/medie calculată pentru toată perioada interogată, distaţa parcursă, număr de staţionări şi consumul estimat.

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Sumar flotă

Raport Consum Combustibil

Raportul „Consum de combustibil” prezintă informaţii cu privire la consumul de combustibil raportat la durata folosirii vehiculului. Dacă în trecut, calculele se făceau în funcţie de consumul normat, în prezent există posibilitatea efectuării unei măsurători exacte, ce vă ajută, atât să faceţi prognoze cu privire la costurile alocate combustibilului, cât şi să rulaţi un istoric al consumului, în vederea optimizării activităţii.

Deţinând aceste informaţii veţi reuşi, pe de-o parte să reduceţi costurile, iar pe de altă parte, sa creşteţi productivitatea afacerii dumneavoastră. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Consum Combustibil

Raport Nivel Combustibil

Raportul „Nivel Combustibil” afişează evoluţia nivelului de combustibil măsurat de sonda litrometrică. Graficul afişează volumul de combustibil din rezervor funcţie de dată şi oră. În raport cu modul de exploatare al vehiculului pot apărea fluctuaţii ale nivelului, fiind interpretate de sondă ca sustrageri de combustibil sau alimentari. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Nivel Combustibil

Raport Agricultură

Aplicația EVO GPS oferă posibilitatea încărcării automate a parcelelor declarate la APIA. După încărcarea documentului, se pot delimita puncte de interes pe fiecare utilaj în parte sau pe fiecare parcelă.

Raportul dedicat domeniului agriculturii, furnizează informaţii cu privire la procentul de suprafaţă lucrat. Veţi ştii în permanentă care este stadiul lucrărilor şi veţi putea face previziuni legate de consumul de combustibil. Având aceste costuri sub control, veţi putea eficientiza activitatea angajaţilor şi veţi creşte productivitatea.

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Agricultură

Raport Foaie de parcurs

Raportul „Foaie de parcurs” detaliază porţiunile de tranzit ale unui vehicul sau al unui grup de vehicule. Prin tranzit se înţelege trecerea unui vehicul din stare de repaus în mişcare, moment în care se generează evenimentul ”Început tranzit” până când vehiculul revine în starea ”Staţionare”.
În acest raport se pot vizualiza adresa şi dată începutului de tranzit precum şi adresa şi data stationarii, durata, distanţa şi consumul estimat pentru fiecare tranzit cât şi timpul de staţionare până la următorul început de tranzit.

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Foaie de parcurs

Raport Foaie de activitate zilnică

Raportul „Foaie de activitate zilnică”, vă ajută să vă organizaţi mai bine activitatea, deoarece aveţi la îndemână informaţii centralizate, pe care le puteţi folosi atât pentru a calcula mai bine orele suplimentare efectuate de către angajaţi, cât şi consumul de combustibil. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Foaie de activitate zilnică

Raport Opriri puncte de interes

Raportul „Opriri în puncte de interes” are rolul de a ajuta la optimizarea activităţii companiei. Aceste puncte pot reprezenta clienţi, depozite, sedii, etc., în funcţie de specificul fiecărei activităţi. Vizitele în aceste puncte de interes sunt sintetizate în acest raport. Managerul flotei poate verifica astfel cu uşurinţă dacă au fost îndeplinite obiectivele.

Acest raport poate fi grupat după vehicul  sau după punct de interes afişând pentru fiecare punct de interes vehiculele cu dată, durata şi adresa staţionării. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Opriri puncte de interes

Raport Ore funcţionare motor

Raportul „Ore funcţionare motor”arată durata dintre evenimentele motor pornit şi motor oprit şi îl clasifică în două categorii: în regim staţionar şi în tranzit (mişcare). Tot în raport mai apar coloane separate pentru consumul estimat staţionar şi în mişcare, cât şi suma dintre cele două şi distanţa parcursă cât a funcţionat motorul.

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Ore funcţionare motor

Raport Încălcări orar

Raportul „Încălcări orar” afişează toate tranzitele efectuate în afara orarului pe care-l setaţi în Secţiunea „Configurare” la categoria „Orare”. Restricţiile pot fi setate pentru grupuri, vehicule, sau şoferi. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Încălcări orar

Raport Viteză

Raportul „Viteză” vă furnizează informaţii cu privire la fluctuaţiile de viteză, într-un anumit interval. În graficul ce însoţeşte raportul veţi putea observa când anume s-a depăşit limita de viteză impusă.

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Viteză

Raport Staţionări

Raportul „Staţionări” afişează date în funcţie de următorii parametrii: dată oprire, durata, adrese de staţionare şi kilometrajul din bord în momentul opririi. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Staţionări

Raport Rute

Raportul „Rute” vă oferă posibilitatea de a vizualiza informaţii cu privire la rutele vehiculelor într-un anumit interval. Veţi ştii în permanantă punctele de plecare, orele de sosire şi timpul necesar pentru a efectua o anumită rută. Veţi putea optimiza, cu ajutorul acestor informaţii, timpul petrecut de fiecare angajat în parte pentru a-şi îndeplini sarcinile şi veţi reduce costurile. 

Raportul conţine informaţii cu privire la:

Mai mult

 

 
Raport Rute

 
Cere Demo
Cere Oferta
 
monitorizare

Aplicația Mobilă EVO GPS

permite utilizatorilor înregistraţi, să urmărească orice vehicul în contul lor, de pe smartphone-uri sau tablete.

 
Aplicatia EVO in iTunes EVO in Google Play